Vineri,
la ora 16, împreună cu verișorii noștri, am plecat pe câte 2 roți către Stâna
de Râu (1565 m). Traseul a fost Călan-Hațeg-Pui; din Pui se virează dreapta,
urmând 29 km, dintre care 24 km neasfaltați. Drumul neasfaltat este relativ
bun, cu excepția unor porțiuni, parcurgându-l în 1h30 la urcare și 1h10 la
coborâre. Din locul în care se parchează, am mers 10-15 minute până la Refugiul
Salvamont unde am campat.
Sâmbătă,
la ora 8, am pornit pe traseul: Stâna de Râu – Tăul Țapului – Porțile Închise –
Vf. Păpușa – Vf. Păpușa Mică – Șaua Custurii – Stâna de Râu.
Traseul marcat cu punct roșu a început cu un urcuș susținut prin pădure, destul de solicitant, către Tăul Țapului, care a durat 1h30.
Traseul marcat cu punct
roșu se continuă pe vâlcelul din stânga tăului și evită zona Porților Închise.
Pentru a le parcurge a fost nevoie să ocolim lacul prin stânga (20 minute) și
să urcăm pe vâlcelul din dreapta (30 minute). Acest traseu este nemarcat și
ajunge în apropiere de Vf. Lacul. Sus am întâlnit traseul marcat cu bandă
roșie, iar în 20 minute am ajuns la începutul Porților Închise. Porțile Închise
este un traseu considerat mai periculos și este nevoie de atenție pentru a fi
trecut în siguranță. Parcurgerea lui a durat 50 minute.
Porțile Închise
Tăul Țapului văzut de pe Porțile Închise
Lacul Galeș văzut de pe Porțile Închise
Am continuat traseul 1h15 pe bandă roșie până pe Vf. Păpușa. O altă zonă care solicită atenție
este Spălătura Păpușii prevăzută cu cabluri.
Tăul Adânc
În depărtare munții se ascund în nori
Tăurile din Valea Rea
Spălătura Păpușii
Spălătura Păpușii
Vf. Peleaga și Colții Pelegii văzute de pe Vf. Păpușa
De aici am continuat pe
traseul marcat cu cruce galbenă, până pe Șaua Custurii, timp de 1h40. De pe
Șaua Custurii coborâm 1h50 pe marcaj triunghi albastru până la Stâna de Râu, cu
o scurtă oprire la frumoasa cascadă Ciumfu.
Tăul Adânc
Lacurile Peleaga și Peleguța
Șaua Custurii
Cascada Ciumfu
Durata totală a
traseului a fost 9h30, cu un timp efectiv de mers de 8h15.
Duminică ne-am întors
către casă, după încă un week-end minunat petrecut în frumosul Retezat!
Buna. Acuma doi ani am fost la Stana din Rau. Ma intereseaza cum mai este drumul? De la atatea ploi....se poate urca cu masina? Acuma doi ani am urcat cu masina si am lasat-o in locul de parcare si am campat langa refugiu. Raspunde-mi te rog pe e-mail molnarbianca@yahoo.com
RăspundețiȘtergereTi-am raspuns pe e-mail. :)
ȘtergereO zi frumoasa si o iesire cat mai placuta!