Din lista vârfurilor montane peste 2500m, ne rămăseseră de parcurs încă patru, două dintre acestea fiind Vf. Dara (2500) şi Vf. Hârtopul Darei (2506).
Luni am parcat maşina pe drumul forestier către Cabana Sâmbăta de Sus. De la maşină până la cabană am parcurs un traseu uşor de 1 oră prin pădure. După ce ne-am instalat în cameră, am urcat 20 minute până la chilia Părintelui Arsenie Boca.
A doua zi, marţi, am pornit la ora 6:10 pe traseul spre cele două vârfuri. Până în Fereastra Mare a Sâmbetei am urmat marcajul Triunghi Roşu, într-un urcuş susţinut timp de 1h40’. În intersecţia din Fereastra Mare am virat stânga, fiindcă în dreapta se merge pe traseul spre Vf. Moldoveanu. Din Fereastră am urmat marcajul Bandă Roşie timp de 1h30’, până la indicatorul de întoarcere către Fereastră pe care este înscrisă durata de 1h30’. De aici am luat-o către dreapta pe traseul nemarcat spre Vf. Dara. După câţiva metri prin pajişte se va vedea poteca nemarcată. De la indicator până pe Vf. Dara am făcut 30 minute, iar până pe Vf. Hârtopul Darei încă 5 minute. Prin urmare la ora 9:55, după 3h45’ de la plecare, am atins cel de-al doilea obiectiv. După 30 minute de pauză, ne-am întors pe acelaşi traseu, care de această dată a durat 3h25’.
Am mâncat la cabană, am strâns bagajele şi am pornit către maşină, îndreptându-ne spre Buşteni pentru ultimele două vârfuri din listă.
Fereastra Mare a Sâmbetei
Chilia Părintelui Arsenie Boca
Cabana Sâmbăta de Sus
Fereastra Mare a Sâmbetei
Lacul Urlea
Indicatorul de la care începe traseul nemarcat spre Vf. Dara
Vf. Hârtopul Darei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu