26 august 2013

24-25.08.2013 - Un an la înălţime - Cabana Podragu


Aniversarea de 1 an de căsnicie, ne-am propus să o petrecem pe vârful Moldoveanu, dar planurile ne-au fost împiedicate de condițiile meteorologice... Cu toate acestea, am petrecut două zile memorabile!

Traseul parcurs a fost:

Bâlea Lac (2040 m) – Şaua Caprei (2315 m) – Lacul Capra – Fereastra Zmeilor (2175 m) – La trei paşi de moarte – Monumentul Nerlinger – Vf. Mircii (2461m) – Lacul Podu Giurgiului – Şaua Podragului (2307 m) – Cabana Podragu (2136 m) și retur.

Până la Monumentul Nerlinger am avut de înfruntat doar ceața, dar apoi a început vântul puternic, urmat de ploaie torențială și, în final, grindină. De acasă am plecat cu gândul de a campa la Podragu, însă din cauza faptului că am ajuns înfrigurați și uzi, ne-am hotărât să dormim la cabană. Toate hainele de schimb din rucsac erau ude, la fel ca și bocancii. Locuri în camere nu mai avea, așa că am ajuns să dormim cu încă 15 persoane, în sala de mese, pe scaune și pe mese. Chiar și în aceste condiții somnul a fost odihnitor.

A doua zi ar fi trebuit să urcăm pe vârful Moldoveanu, dar din cauza faptului că se anunțau în continuare ploi, am hotărât să facem mica ședință foto aniversară la lacul Podragu, apoi să ne pornim către casă. La întoarcere am urmat același traseu și din nou am avut parte de ceață și ploaie.

Nu regretăm nici o secundă din această călătorie, iar anul viitor sperăm să ajungem până pe vârful Moldoveanu!







4 comentarii:

  1. Foarte bine ati facut si eu m-as fduce dar nu imi permite timpul,cred ca ce liber te simiti in varf de munte si cazat la o cabana super fain.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar, senzatia de pe un varf de munte e inegalabila! :)

      Ștergere
  2. Buna seara Ovidiu si Maria, o idee de lauda.
    Ca sa va dati seama cam ce virsta am eu, am facut acest traseu Fagaras Creasta in doua parti in 1982 vara si 1983 vara si am stat cred 2 zile la Podragu. Fost pe vF Moldoveanu.
    Eram 3 prieteni si eram la Politehnica anul 3 toti.
    Cabana Podragu arata la fel ca in pozele voastre.
    Am plecat toti care cum am putut dupa 1989.
    Ceilalti doi sint de multi ani linga New York, eu sint in Canada cam de 20 de ani.
    Inca mai umblu pe munte cind am ocazia pe aici, am fost ghid montan cam 10 ani in British Columbia cam pe unde este Whistler, BC, ende a avut loc Olimpiada in 2005.
    Ce sa zic, am invatat sa schiez pe pirtia de la Diham si la Clabucet. Si cred eu ca m-am mentinut.
    NU pot sa va urez altceva decit Casa De Piatra. George.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim pentru aprecieri si tot respectul nostru pentru dvs.!
      Noi inca suntem la inceput... Prima noastra pasiune este cea pentru 2 roti, dar am descoperit de curand si dragostea pentru munte. Incepem sa achizitionam echipament si deja ne-am facut planuri pentru acest an. Dorim sa petrecem o saptamana in Fagaras si speram sa ajungem pe mai multe creste si varfuri. Linistea si implinirea pe care o simti in inima muntelui nu se compara cu nimic!
      Speram ca peste zeci de ani sa postam tot de pe carari de munte! :)

      Ștergere