Ar fi fost păcat să nu profităm de vremea frumoasă a acestui sfârşit de octombrie, aşa că, sâmbătă am făcut o ieşire în natură, iar duminică am vizitat un oraş mult îndrăgit, Sighişoara.
Sâmbătă a fost a doua oară când am vizitat Peşterile Cioclovina (udă şi uscată), prima dată fiind acum 8 ani, într-o ieşire cu bicicletele. Acum ne-am reîntors, tot pe 2 roţi, dar cu o "mică" diferenţă: motorizaţi şi odihniţi.
După ce am coborât de la peşteri, atraşi de indicatoarele cu "Cetatea de la Piatra Roşie", ne-am abătut din drum să o vedem. După un urcuş pe poteci şi prin pădure, am ajuns la un panou de prezentare, iar după ce ne-am odihnit puţin, am continuat urcarea. Am ajuns la drumul pavat, pe care era sa nu îl recunoaştem acoperit de frunze, iar într-un final, pe culmea dealului. Acolo am găsit doar câteva pietre, o groapă şi... cam atât. Am fost cam dezamăgiţi, fiindca ne aşteptam să vedem câteva ruine, la cât de mult am urcat...
Duminică am vizitat Sighişoara pentru a patra oara, însă pentru prima dată în afara perioadei festivalului medieval. Cu sau fără agitaţie, Sighişoara rămâne la fel de frumoasă şi atragătoare. Ne-am plimbat pe străduţele înguste, am băut o cafea în Piaţa Cetăţii şi ne-am încărcat cu energia necesară unei noi săptămâni de muncă.
Sperăm să mai avem parte de vreme frumoasă anul acesta, fiindcă la cât de lungă va fi iarna, ni se va face dor de ieşirile cu motocicleta...